Afară ninge. Lumina soarelui este eclipsată de strălucirea albă a zăpezii. Cele câteva raze mângâie florile de la fereastră. Ele mulţumite zâmbesc îngheţat. Zi de zi se contopesc în acest ritual endotermic. Câţiva fulgi de nea se prind în valsuri ameţitoare, se calcă sub picioare şi îşi dau ghionturi cu alte perechi de fulgi încreţiţi.
Foşnetul zăpezii sub tălpile trecătorilor este tulburat de liniştea vecinului Mitică care tăcut dezăpezeşte aleea din faţa blocului. Este ora 7 dimineaţa şi cel mai harnic locatar al scarii B a început să transpire. Broboanele de sudoare cad pe asfaltul proaspăt curăţat şi se transformă în câteva secunde în polei. Broboană dupa broboană.
Tanti Diadema îşi face şi ea apariţia cu mopul şi cu o căldare cu toarta ruptă, dar prinsă bărbăteşte cu un capăt de sârmă de cupru. Cişmeaua din faţa blocului nu a mai îngheţat ca în alţi ani, dar apa dură nu poate fi folosită pentru a spăla culoarele şi treptele scărilor de bloc. Diadema, supărată, îşi umple căldarea cu zăpadă şi cu răsuflu cald încearcă să obţină apă. Din cauza temperaturilor scăzute procesul endotermic nu are loc. Scoate mobilul dintr-unul din buzunarele fustei colorate şi sună. Nu-i răspunde nimeni, dar pentru o clipă cartierul răsună de o gâjâită înjurătură.
Îl observa pe Nea Mitică care tocmai trăgea dintr-o ţigare cu filtru şi îi spune păsul ei. Nea Mitică se oferă să o ajute cu sudoarea frunţii lui. Ţiganca se conformează şi cu căldarea în mâna dreaptă încearcă să prindă picurii în căderea lor. Broboanele cad din ce în ce mai greu fiindcă Nea Mitică se mişcă din ce în ce mai puţin, încurcat de poalele fustei colorate şi de pojghiţele de polei apărute ca ciupercile din sudoare. Un telefon sună înfundat.
Nea Alecu scoate capul pe balcon, îmbracat numai într-o pijama subţire, de un albastru azur. Dispare pentru câteva clipe şi revine cu o ţigară aprinsă în gură şi cu o măturica şubredă în mână. Din câteva mişcări dă zăpada jos de pe pervaz. Când termină el, reuşeşte şi Diadema să-şi scoată telefonul din buzunarul ascuns al fustei colorate. Prea târziu pentru ea şi prea devreme pentru apelant. Schimbul vioi de dumnezei şi ale cuvinte porcoase este întrerupt odată ce bateria telefonului cedează.
Nea Mitică a ostenit, dar căldarea este jumătate de sudoare, jumătate goală. Nea Mitică face un spirit şi îi garantează Diademei că soluţia salina e bună contra îngheţului. Îngrozit, un mop se înmoaie în sudoarea caldă din jumătatea plină a căldării. Cu trupul îndoit din mijloc, ţiganca freacă treptele scărilor de bloc. Treptele curăţite rămân tot de piatră rece şi se plâng de mirosul dizgraţios în care au fost îmbăiate.
După jumătate de oră, Diadema iese din casa scării şi cu paşi iuţi merge la o gură de canal pentru a vărsa sudoarea murdară. Cu o mână de zăpadă curăţă vânjos interiorul murdar al căldării. Încercând să cureţe şi toarta, se zgârie într-un capăt de sârmă. Câteva picături de sânge cad pe zăpada albă. Omătul curat se topeşte uşor sub greutatea picurilor calzi.
Nea Mitică a terminat de aruncat zăpada de pe alee peste gărduleţele joase ale grădiniţelor. Nevasta Dumitra îl strigă de la fereastră. Chipul nu i se vede întrucat vocea i se aude de după o plasă pentru ţânţari. Nea Mitică simte aburii calzi care ies pe fereastra bucatăriei, prin găurile plasei pentru insecte, şi rezemând lopata de peretele blocului, proaspăt izolat termic, decide să intre în apartamentul său de la parter.
După doar câteva clipe se aude o uşă trântindu-se în toc, o cheie învârtindu-se în broască, câţiva nasturi scoşi din găici, o haină care este aşezată într-un cuier bătrân, o pereche de bocanci care se leapădă de picioarele bătrânului vecin, un robinet scârţâind se deschide, apa rece şi clăbucii unui săpun cu parfum de liliac alb, un robinet scârţâind se închide, un prosop de bucătarie care foşneşte în cele două mâini cutate, un scaun târâit câţiva centimetri de sub masă jenând gresia albăstruie, patru picioare de lemn scârţâind din încheieturi sub greutatea trupului bărbatului îmbătrânit. O clipă de rugă firească şi două linguri care lovesc marginile blidelor. Bărbatul soarbe o ciorbă acră din lingura greoaie de inox, iar soaţa suflă în laptele dulce din căuşul unei alte lingure, tot din inox. Din când în când el tuşeste din adâncul plămânilor, din când în când ea se opreşte din răcorit laptele din căuş şi soarbe înghiţituri.
Uşa scării de bloc huruie puternic. Paşi grăbiţi şi bocanci greoi se aştern spre uşa din lemn masiv a lui Nea Mitică. Un pumn loveşte puternic, repetat. Pe nesimţite, tanti Dumitra se ridică de la masă, se uită pe vizor şi dă bineţe tânărului ascuns sub şapca de factor poştal. Cu pixul acestuia Dumitra semnează o hârtie. Postaşul îşi scuipă buricele degetelor şi numără grăbit câteva sute de lei. Apoi bătrâna semnează altă hârtie şi postaşul numără din buricele primelor trei degete alte câteva sute de lei. Dă bună ziua şi pleacă. Uşa se închide greoi.
Bătrâna înjumătăţeşte câteva sute din primul mănunchi de bancnote şi le ascunde într-un buzunar de pe interiorul ilicului. Căptuşeşte buzunarul cu un ac de siguranţă desprins de la tivul pestelcii cu carouri înflorate. Aşează cu tact un mănunchi întreg de bancnote lângă blidul cu ciorbă acră şi un mănunchi înjumătăţit lângă blidul cu lapte dulce. “ – Iar ai luat mai mult ca mine. Uite. Eu, nicio mână de bani.”
Share on Facebook
